Am citit cu interes articolul publicat pe internet de d-na Magdalena Albu, cu privire la situația actuală a Sistemului Național de Imbunătățiri Funciare, și am retrăit multe din momentele de dezvoltare ale acestui sector, începând cu perioada studenției: “Hidro, Hidro, cea mai bună facultate! ”. Și într-adevăr, Facultățile de Hidrotehnică, secția de Îmbunătățiri Funciare, din cadrul Institutelor Politehnice Iași, București și Timișoara, erau recunoscute datorită importanței lor la dezvoltarea economiei naționale și a gradului de pregătire multidisciplinară (disciplină interoperabilă) conferit de diploma de inginer IF.

   Au trecut 4–5 decenii de la acea perioadă și toate cunoștințele acumulate în facultate, execuție, proiectare, cercetare științifică, doctorat și, în sfârșit, în timpul liber-datorat actualei orientări, au fost supuse criticilor din domeniul științelor economice, socio-politice și trecute în dizgrație. Nu a mai contat faptul că, în jumătate de secol, amenajările de îmbunătățiri funciare au contribuit direct și indirect la: a) creșterea de 7,5 ori a producției agricole, de 8,3 ori a producției de carne și de 4 ori a celei de lapte; b) eliminarea problemelor grave de sol, apă și fond funciar, moștenite din perioada interbelică; c) creșterea veniturile nete ale lucrătorilor agricoli de la 167 lei lunar (anul 1950) la 1920 lei/lună (anul 1989); d) creșterea speranței de viață de la 42 ani (anul 1930) la 69 ani (anul 1989); e) îmbunătățirea condițiilor de mediu și înfrumusețarea peisajului (diminuarea poluării fizice și chimice, împădurirea terenurilor excesiv degradate, organizarea antierozională a teritoriului, etc.).

   Majoritatea progreselor înregistrate în agricultură, silvicultură, protecția mediului și dezvoltare rurală s-au datorat lucrărilor de îmbunătățiri funciare, care au format infrastructura primară a cel puțin 60% din suprafața spațiului rural. Mai erau multe de făcut (modernizări, extinderi, automatizări, completări, execuții de noi obiective). Eforturile umane, intelectuale și financiare au fost considerabile. S-a acumulat o bogată experiență privind proiectarea, execuția și întreținerea lucrărilor IF, concomitent cu diversificarea și consolidarea instituțiilor specializate. S-au înregistrat și greșeli, datorate, în special, barierei artificiale dintre lucrările hidrotehnice și cele agrofitoameliorative, ultimele fiind generatoare de profit. Acest aspect a constituit, încă din anul 1982, cel mai mediatizat subiect privind eficiența hidrologică și ameliorativă a lucrărilor proiectate și executate , urmate de reglementări tehnice speciale.

   Referitor la conflictul peren dintre științele tehnice și economice, Oystein Dahle (fost vicepreședinte al companiei ESSO) a afirmat că: “socialismul a colapsat din cauză că nu a permis ca prețurile să spună adevărul economic iar capitalismul poate colapsa pentru că nu permite să se spună adevărul ecologic”.

   Ce se întâmplă astăzi la nivelul fondului funciar național și a lucrărilor de îmbunătățiri funciare executate, depășește orice înțelegere rațională a conflictul dintre ideologii și progres, dintre strategii și aspirații, dintre specialiști și politicieni. Chiar și în condițiile în care am deveni o periferie a Europei tot trebuie îndeplinite anumite criterii.

   Noua teorie de abandonare a terenurilor degradate și a celor expuse degradării și  transmiterea lor generațiilor viitoare, venită din exterior și susținută de criza economică și de datoriile externe, este în contradicție cu cerințele de dezvoltare rurală durabilă. La aceasta se adaugă efectele negative ireversibile ale Legii Fondului Funciar, unică în lume prin modul cum a fost gândită și promovată. Este bine să ne reamintim faptul că prin aplicarea ei “s-a creat un gol considerabil  între timpul economic și timpul istoric ce corespunde unei etape cu 50 sau chiar 100 de ani  în urmă“  (Bulgaru M., 1993).

Conform unor date anterioare, municipiul Dorohoi a mai fost afectat de ploi torentiale, comparabile cu cele din 28-29.06.2010, dar cu o intensitate mai redusa (Platagea Gh., 1966 – 111 mm).
Prelucrând datele pluviometrice inregistrate in luna iunie 2010, de statia meteorologica WeatherHawk 232, amplasata in vecinatatea municipiului Dorohoi pe versantul drept al Jijiei, au rezultat urmatoarele concluzii:
- In luna iunie 2010 s-a inregistrat o cantitate totala de precipitatii de 264 l/mp, ce reprezinta circa 45% din valoarea medie anuala;
- Pe data de 28.06.2010, in zona municipiului Dorohoi, s-au inregistrat 102 mm precipitatii, evenimentul pluvial producându-se intre orele 13 si 21;
- Ploaia efectiva a durat 5,03 ore cu o intensitate medie de 0,337 mm/min si cu variatii de la 0,023 mm/min la 1,00 mm/min;
- Precipitatiile de 162 mm, inregistrate la Padureni de personalul postului hidrometric al SGA Botosani , au determi nat depasirea cu 90 cm a cotei de pericol a pârâului Buhai, afluent de dreapta al Jijiei;
- Prin crearea viiturii pe pârâul Buhai, la confluenta cu Jijia si in apropiere de acumularea Ezer, prin efectul de remuu s-a blocat descarcarea deversorului de ape mari, urmat de formarea unei unde de viitura devastatoare pentru municipiul Dorohoi;
- La 2-3 ore de la incetarea ploii, barajul Ezer a fost transformat intr-un corp submers iar locuintele din albia majora a Jijiei au fost inundate
In zilele urmatoare, pe data de 29.06.2010 s-au inregistrat 36 mm iar pe data de 30.06.2010 – 12 mm.
Studiul unor fotografii realizate pe data de 29.06.2010, intre orele 18,30 si 18,34, asupra formatiunilor noroase de deasupra municipiului Dorohoi (cu aparatul Panasonic), au evidentiat prezenta unor puncte luminoase. Marind imaginile de 16 ori s-au distins cupola si discul asa numitelor OZN-uri. Cred ca nu sunt picaturi de ploaie.

Stiinta si cercetarea stiintifică nu sunt afaceri sau firme, dar le poate genera si dezvolta. Încorporarea cunostintelor  tehnico- stiintifice in metode , solutii , produse , tehnologii, etc , aducatoare de bunastare generala, poate oferi cercetatorului siguranta financiara , satisfactie profesionala si incredere pentru ziua de maine. Totul depinde de pasiune si de cunoasterea realitatii .

Ne -au trebuit 10 ani ca sa intelegem esenta activitatii de cercetare stiintifică , in actualele conditii ale economiei de piata . Nu este uşor sa treci de la cercetarea stiintifică fundamentala la cea aplicativa si apoi la ” vanzarea ” rezultatelor obtinute , mai ales in domeniul protectiei mediului sau al agriculturii . Daca actorii primesc bani dupa  fiecare reprezentatie teatrala , cercetatorii trebuie sa conceapa , sa experimenteze , sa verifice , sa reconfirme si sa lanseze pe piata tehnologia sau produsul . De multe ori nu gasesc beneficiari si raman cu rezultatele de cercetare in dulap si cu banii cheltuiti . Similitudinile dintre cele doua categorii profesionale apar atunci cand ambele parti se declara nemultumite de performantele obtinute , dar nu abandoneaza. Diferentele apar la nivelul marimii  echipelor de lucru , a intensitatii aplauzelor publicului / a cerintelor pieţii , net nefavorabile in cazul cercetatorilor , a celor care au mai rămas.

Asociatia ” Centrul de Cercetare si Extensie in Agricultura, Silvicultura , Dezvoltare Rurala si Protecţia Mediului “     s-a înfiintat in anul 2003, cu misiunea de o promova cunostintele tehnico- stiintifice de dezvoltare durabila in Regiunea de Nord-Est a Romaniei , in special in judetul Botosani . Decizia de infiintare a unei organizatii de cercetare – dezvoltare din nord- estul tării avut la baza un cumul de aspiratii :

a) Sprijinirea grupurilor de interes si a administratiilor locale pentru introducerea si consolidarea sistemului de management al calitatii in agricultura, silvicultură , dezvoltare rurala si protecţia mediului ;

b ) Dezvoltarea de cercetari ştiinţifice , infiinţarea de perimetre -pilot si promovarea de metode si tehnologii pentru dezvoltarea rurala durabila ;

c) Popularizarea cunostintelor tehnico- ştiinţifice de reabilitare a mediului afectat de activitati antropice si hazarde naturale

Cu un numar de 15 membri si doi salariati , asociatia un obţinut urmatoarele rezultate :

1) Implicare la elaborarea proiectului ” Impactul proceselor erozionale asupra resurselor de sol din zonele colinare  ( programul AGRAL , 2003); elaborarea proiectului nr.1467/26.07.2004 – ” Evaluarea riscului la alunecare o versantilor cu folosinţe agricole ( programul AGRAL , competiţia 4 / 2004 ); elaborarea proiectului ” Protectia plantatiei silvice din comuna Broscauti , jud. Botosani ” ( Fundatia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc , 2005); coautor si responsabil la derularea proiectului ” Reabilitarea ecologica si managementul durabil al zonelor cu terenuri degradate de eroziunea in adancime si/sau alunecari de teren din Moldova ” ( proiect de excelenta , CEEX, 2006-2008) ; elaborarea si promovarea proiectului nr.14/28.06.2009 – ” Aplicatie a societatii civile in domeniul utilizarii , conservarii si protectiei solurilor expuse degradarii din Campia Colinara a Jijiei ” (Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile , 2009); elaborarea proiectului ” Promovarea politicilor de mediu din domeniul protectiei solului in judetul Botosani ” ( Fundatia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc , 2009).

2) Infiintarea a trei perimetre pilot privind aplicarea sistemelor de cultura in fâsii , in sah si cu benzi înierbate ; infiintarea a patru perimetre pilot privind reabilitarea ecologica a terenurilor degradate ; intensificarea legaturilor cu administraţiile locale din zona Campiei Jijiei Superioare; completarea bazei de date primare cu informatii socio- economice si de mediu ; realizarea de studii privind alimentarea cu apa a unei localităti , modernizarea unui drum comunal si ameliorarea unui teren alunecat .

3) Incheierea acordurilor de colaborare si parteneriat cu: Centrul de Cercetare – Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni , jud. Vaslui; Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Pajistilor Vaslui; Centrul de Cercetare Agricola Suceava, Centrul Judetean de Consultanta Agricola Suceava; Organizatia Neguvernamentala BIOS Chişinău.

4) Participarea la conferinte , simpozioane stiintifice si targuri internationale (a XVII -a Conferinta Naţionala pentru Stiinta solului ” Utilizarea solurilor , protectia mediului ambiant si dezvoltarea rurala in partea de Vest a Romaniei ” , Timisoara , 2003; AGRITECHNICA Targul International 2005 , Hanovra – Germania; seminarul geografic “Dimitrie Cantemir” , Facultatea de Geografie-Geologie a Universitatii A.I. Cuza din Iaşi , 2007; Centrul de Cercetari Agricole din Luxor , Egipt , 2009).  Rezultatele obtinute in Podisul Moldovei , in cadrul a 10 perimetre pilot, au fost publicate la Editura Performantica Iasi (8 broşuri de diseminare a rezultatelor , pliante ) si prezentate pe Internet precum si cu ocazia participarii la simpozioane si seminarii. La nivelul administratiilor comunale , conform hotararilor consiliilor locale , au fost prezentate criteriile europene de imbunatătire o strategiilor de dezvoltare rurala , modalitatile practice de crestere a calitatii activitătilor de gestionare si utilizare a terenurilor in panta precum si unele soluţii tehnice de reabilitare ecologica a terenurilor degradate .

5) Elaborarea si publicarea a doua carti de specialitate : “Studiul si ameliorarea terenurilor agricole alunecate ” ;” Alunecările de teren din Podişul Moldovei ” ( Editura Performantica , Iaşi, 2008)

6) In luna iunie 2008, asociatia Centrul de Cercetare si Extensie in Agricultura, Silvicultură , Dezvoltare Rurala si Protecţia Mediului a fost atestată de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Stiintifica , conform reglementarilor legale . Baza de data proprii si dotarea tehnica ii permit sa abordeze tematici diferentiate in domeniile de interes . Problema care apare se refera la beneficiarii rezultatelor de cercetare , a celor care doresc fundamentarea stiintifica a stategiilor de dezvoltare . Din pacate, disolutia actuala dintre cercetare si productie afecteaza ambele sectoare .

Incepand cu anul 2009, activitatea asociatiei s-a restans la nivelul judetului Botosani, urmarindu -se sprijinirea fermelor agricole cu perspective de dezvoltare . Conform comentariilor obtinute dupa publicarea unui număr de 31 articole ( www.ecosapiens.ro ) , cercetarea stiintifica nu trebuie sa se limiteze doar la explicarea fenomenelor si procesele din natura ci trebuie sa elaboreze metode , produse , tehnologii si utilaje performante , sa întocmeasca devize orientative si recomandari de utilizare . Interferenta , adsorbtia sau chiar concurenta cu sectorul IMM devine o necesitate si o oportunitate de revigorare si mentinere a cercetarii stiintifice in topul ocupatiilor dorite de tineri . Întotdeauna , cercetarea stiintifica a fost cu un pas inaintea producţiei .  Acest pas trebuie mentinut si in prezent , în pofida infuziei de metode si tehnologii externe.

Asociațiile vegetale de pe terenurile alunecate parcurg neîntrerupt mai multe tipuri de modificări, dintre care se remarcă: a) schimbările fenologice (sezoniere) cauzate de nivelul variabil al factorilor edafo-climatici în cursul anotimpurilor (dereglarea regimului hidro-aero-termic și al bilanțului de elemente nutritive); b) schimbările anuale, întreținute de condițiile climatice, de structura cenozei și de modul de exploatare zoopastorală (modificarea factorilor staționali, a compoziției floristice); c) succesiunile de scurtă și de lungă durată ale vegetației și a factorilor climatici; d) schimbările evolutive, determinate de modificările lente sau bruște ale biocenozelor. Pe termen lung, asociațiile vegetale trec de la fitocenoze labile, determinate de 1–2 factori ecologici, spre alte fitocenoze tot mai stabile și mai durabile, condiționate de un grup complex de factori pedo-climatici. Acestea devin tot mai exigente față de condițiile de habitat, mersul natural al succesiunilor fiind influențate de procesele de degradare a versanților care determină regresul fitocenotic.
În zonele cu risc redus la alunecare, eroziunea în suprafață este însoțită de eroziunea în adîncime, tasări, creep, curgeri localizate, procese de pseudosolifluxiune. Covorul vegetal începe să se destrame, unele specii fundamentale sunt înlocuite treptat de ierburi mai rezistente, dar cu valoare furajeră și productivitate redusă, iar rezistența la eroziune a solurilor se diminuează. Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) din aceste zone, produc în mod obișnuit 0,4 – 0,7 t/ha S.U. (2-4 t/ha M.V.) și 100-200 kg/ha P.B., realizând o încărcare medie cu animale de 0,2 – 0,4 U.M.V./ha. Ele se încadrează în categoria pajiștilor slabe din punct de vedere productiv și calitativ. Prin măsuri de îmbunătățire în suprafață, producția pajiștilor de Festuca valesiaca crește de cel puțin două ori. Investițiile se justifică economic numai în situația în care se realizează producții de peste 4 t/ha S.U. (20-25 t/ha M.V.), precum și pentru ameliorarea solurilor degradate care nu permit desțelenirea.
În stațiunile cu risc moderat și mare la alunecare, localizate cu precădere în perimetrele cu alunecări de teren aparent stabile, compoziția floristică a pajiștilor este foarte diversă. Schimbările fitocenotice care duc la heterogenitatea vegetației, sunt influențate de microrelieful terenurilor și de modul de distribuție a litofaciesurilor, de regimul de umiditate și căldură, de compoziția chimico-mineralogică a solurilor. Expoziția și panta versanților sunt doi parametri care condiționează factorii ecologici, detreminând microclimate care influențează în mod vizibil întreaga comunitate de plante. Vegetația din biotopurile corespunzătoare zonelor cu risc moderat și mare la alunecare are un caracter determinat mai ales de starea fizică a solurilor, de umiditate și de conținutul de elemente nutritive.
Determinările de compoziție floristică efectuate în zona cu Festuca valesiaca (păiuș stepic), Bothriochloa ischaemum (bărboasă) și Agrostis capillaris (iarba vântului), au evidențiat dezvoltarea altor următoare specii (Pujină Dorel, Pujină Liliana, 1999): a) gramineele furajere sunt reprezentate de Agropyron repens (pir târâtor), Cynodon dactylon (pir gros), Bromus inermis (obsiga nearistată), Poa bulbosa (firuța cu bulbi) – cu 20-30% acoperire generală; b) leguminoasele au o participare redusă în compoziția floristică (sub 5%) evidențiindu-se Lotus corniculatus (ghizdei), Onobrychis viciifolia (sparceta) și Trifolium repens (trifoiul alb); c) speciile nevaloroase furajer și cele dăunătoare ocupă 20-25% suprafața acoperită fiind reprezentate de Thymus glabrescens (cimbrișor), Lepidium draba (urda vacii), Achillea millefolium (coada șoricelului), Verbascum phlomoides (lumânărică), Brassica rapa (rapița sălbatică), Artemisia absinthium (pelin), Taraxacum officinale (păpădie), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Xanthium strumarium (scai), Euphorbia cyparissias (laptele câinelui). În zonele cu exces de umiditate de pe terenurile alunecate, au fost identificate: Phragmites communis (stuf), Equisetum palustre (coada calului), Tussilago farfara (potbal), Carex vulpine (rogoz). În general, pajiștile de Festuca valesiaca și Bothriochloa ischaemum din perimetrul zonelor cu risc moderat și mare la alunecare, au valoarea pastorală cuprinsă între 10 și 20, după frecvența speciilor, respectiv 0,70-1,0 după acoperirea specifică, încadrându-se în categoria pajiștilor slabe din punct de vedere productiv și calitativ. Pe aceste pajiști se obțin 0,4-0,5 t/ha S.U. (2-3 t/ha M.V.) și 100-150 kg/ha P.B., realizându-se o încărcare de 0,25 U.V.M./ha. În perioadele de declanșare-dezvoltare a alunecărilor de teren, covorul vegetal poate fi distrus în proporție de 100%.
Acceptarea ideii de reinstalare naturală a vegetației ierboase și de stabilizare în timp a alunecărilor de teren, fără o intervenție umană, poate fi extrem de păguboasă pentru generațiile viitoare. Observațiile recente făcute în Câmpia Colinară a Jijiei și în Podișul Bârladului, au arătat că activitatea zoopastorală s-a redus cu 50-60% față de situația anterioară degradării, prin alunecare, a pajiștilor. Influența alunecărilor de teren, pe pajiști, asupra colectivităților umane se manifestă prin: condiții de viață necorespunzătoare; stressul permanent privind declanșarea alunecărilor de teren; migrarea spre alte zone.

În ultima perioada de timp, tot mai mulți locuitori din zona Dorohoi – Darabani – Săveni comentează despre modificările actuale ale reliefului din Câmpia Jijiei Superioare, ca efect al schimbărilor climatice și mișcărilor neotectonice. Curiozitatea acestora a crescut când, prin observare directă, au constatat: “aparitia acoperișului caselor de pe reversul versantilor” – versantul stâng al Jijiei în dreptul acumulării Ezer-Dorohoi; „secarea fântânilor în timpul iernii la sud de Darabani” – luna ianuarie a anului 2005; “aparitia unor zone depresionare inundabile” – subbazinul Pârâul Întors în apropierea confluenței cu pârâul Buhai; “reducerea amplitudinii dealurilor sau/și colmatarea albiilor majore” – la est de contactul cu Podișul Sucevei, etc.
Conform cunoștințelor acumulate, mișcările epirogenetice din aria studiată se manifestă prin înălțarea cu 2–4 mm/an a unității de platformă, zona fiind considerată cea mai activă din Podișul Moldovei. Sistemul de falii și compartimentele create pot contribui la o schimbare negativă a sensul de mișcare, așa cum s-au înregistrat în Câmpia Tisei, Câmpia Someșului, Câmpia Timișului, Câmpia Siretului. Din păcate, măsurătorile geofizice și geodezice actuale s-au cantonat aproape în exclusivitate în zona montană, astfel încât datele nu au fost reactualizate. Asocierea dintre mișcarea soclului rigid cu procesele de subsidență sau de tasare actuale, la acțiunea factorilor endogeni și epigeni, poate fi forțată. Prezența generalizată a depozitelor loessoide ce repauzează peste cele volhiniene poate determina comportamente diferențiate a formelor de relief. Cine poate lămuri curiozitatea oamenilor din zona Câmpiei Colinare a Jijiei Superioare ?

În ultima perioadă, tot mai multe cadre didactice universitare și cercetători științifici consideră arătura ca pe o măsură inutilă și dăunătoare solului. Argumentația lor se referă la faptul că:
a) Sămânța poate fi încorporată în solul creat în condiții naturale, modificând doar semănătoarea (introducerea unor discuri ondulate care pătrund în sol până la 8 cm și îl prelucrează pe o lățime de câțiva centimetri; urmează brăzdarul dublu disc, protejat împotriva resturilor vegetale; contactul bobului de porumb cu solul și tasarea acestuia se realizează cu două roți de cauciuc masiv – modelul John Deere);
b) Resturile vegetale de la cultura anterioară se păstrează la suprafața solului, tot timpul anului (tocate și uniform distribuite), fapt care contribuie la diminuarea eroziunii și la menținerea unei umidități mai mari în perioada de vegetație a plantelor (sunt necesare agregate de recoltare și tocare specializate);
c) Prin nerăscolirea anuală a solului se diminuează activitatea bacteriilor aerobe mineralizatoare, reducându-se descompunerea accelerată a materiei organice;
d) Se diminuează pierderile de carbon și de gaze cu efect de seră;
e) Erbicidarea totală asigură obținerea unor producții agricole comparabile cu cele obținute în sistem clasic;
f) Neefectuarea lucrărilor de afânare, mărunțire și nivelare a solului (arat, discuit) generează economii de cel puțin 40% din totalul cheltuielilor

În fața unor astfel de argumente, agricultura fără arătură (no till) practicată în cadrul unui asolament ar reprezenta o opțiune revoluționară. Acest sistem a fost cercetat și la noi (începând cu anii 1965-1970), analizându-se următorii factori: a) protejarea solului împotriva eroziunii cu resturi vegetale (miriște de grâu; miriște cu paie și pleavă; mulci; miriște încorporată parțial prin lucrarea cu chiselul; miriște încorporată prin arătură); b) pregătirea patului germinativ (semănat direct, în benzi; pregătire cu freza peste tot); c) combaterea buruienilor (mecanic; mecanic+chimic; chimic). Selecția terenurilor arabile, pretabile pentru agricultura fără arătură, s-a realizat prin interpretarea datelor privind compoziția granulometrică și rezistența la penetrare pe con. Au fost evitate terenurile excesiv erodate, cu roca parentală la zi, solurile argiloase cu exces de umiditate și terenurile care necesitau tratamente hidropedoameliorative.
Rezultatele obținute au evidențiat faptul că renunțarea la arătură, protejarea solului cu resturile vegetale de la cultura anterioară, semănatul/recoltatul cu mașini specializate și combaterea chimică a buruienilor, constituie o soluție care se poate aplica la nivelul parcelelor din cadrul unui asolament, încorporat într-un sistem de cultură antierozional. Se pot obține economii de 35%-40%. Dar, ce ne facem în cazul parcelelor orientate și lucrate pe direcția deal-vale, existente în toate regiunile tării ?
La nivel mondial, terasarea și agroterasarea terenurilor agricole în pantă reprezintă cea mai serioasă opțiune pentru protecția solului împotriva eroziunii. Sistemul de lucrări minime se poate adapta mai ușor. Recent, în statul Missouri, sucursala Departamentului Agriculturii pentru Conservarea Resurselor Naturale din SUA a îmbunătățit programul MOTERR (1980), care va permite optimizarea soluțiilor de terasare a versanților. Fermierii trebuie să ofere un minim de informații topografice, urmând ca în câteva ore să obțină proiectul de execuție. Prin acest sistem (cunoscut de cel puțin 4000 ani î.Hr.), eroziunea solului de reduce iar apa de scurgere, care conține sedimente și pesticide, se reține în spațiile terasate.
Până la generalizarea metodei de agricultură fără arătură este bine să reorganizăm exploatațiile agricole și să elaborăm programe pentru îmbunătățirea activităților de proiectare.

BERBECUL HIDRAULIC (Pompa cu șoc)

 -          Majoritatea terenurilor agricole sunt amplasate la distanţe foarte mari de sursele de energie electrică, caz în care nu pot fi folosite sistemele clasice de irigat. Neavând nevoie de energie electrică sau de combustibil, pompa cu şoc este cel mai ieftin mod de a creea posibilitatea de irigare a zonelor unde există surse reduse de apă: pârâuri, mici retenții de apă, canale, captări de izvoare de coastă, etc

-          Se poate utiliza atât în zonele muntoase cât și în regiunea de dealuri și coline unde există sau se poate creea o cădere de cel puțin câțiva metri, cu tranzitarea apei pe o conductă.

-          Pompa hidraulică cu şoc este un dispozitiv mecanic de ridicat apa a cărei funcţionare este cauzată de şocul hidraulic. Ea foloseşte energia hidraulică a apei captate în scopul pompării ei, fiind mai economică ca pompele clasice sau solare. Cu cât diferența de nivel, de la captare la dispozitivul mecanic, este mai mare cu atât și înălțimea de pompare este mai mare, raportul fiind de 1:8 (el poate fi îmbunătățit). Deci, performanțele pompei cu șoc sunt dependente de mărimea presiunii hidrostatice a coloanei de apă (a sursei de alimentare). Debitul pompat poate reprezenta 25% – 30% din debitul sursei. Modul de instalare este simplu, cu investiţii minime în amenajare. Randamentul pompei poate fi mărit printr-o proiectare și construcție adecvată, utilizând ecuațiile corzii vibrante pentru dimensionare și a unor materiale rezistente și omogene.

     La închiderea supapei nr.1 (sau la deschiderea bruscă), se produce o modificare a presiunii apei și a debitului din camera de intrare, care se manifestă prin apariția undelor de presiune p și de debit q,  între care există o legătură directă. Din cauza reflexiei și refracției undelor, apar sensuri opuse de propagare, pozitive (F) și negative (f) (directe și inverse). Unda directă (F) se propagă cu viteza (v₀ + a) iar cea inversă cu viteza (v₀ – a), unde: v₀  = viteza inițială a apei (m/s); a = celeritatea undelor (egală cu viteza sunetului dacă apa este în repaus). Lovitura de berbec se transmite în amonte, deschizând supapa nr.2 prin care pătrunde surplusul de apă. Presiunea creată deformează membrana de cauciuc, comprimând aerul din camera de compresie. Urmează faza de destindere a aerului, care presează apa din compartimentul de refulare prin închiderea supapei 2. Concomitent se realizează și ridicarea apei pe conducta de refulare. Organul care menține pomparea este supapa nr.1 a cărei cursă se reglează cu mecanism pentru reglarea frecvenței de închidere a supapei. În acest fel se întreține lovitura de berbec “dus-întors” (se împiedică deschiderea completă a supapei). Această undă de suprapresiune se deplasează în lungul conductei de aducțiune pe o lungime de circa 20 m, având un diametru de 300 mm cu o anumită celeritate (a).

   Drumul dus-întors al undei de suprapresiune, care să închidă supapa 1 și să deschidă supapa 2 se realizează în :  t = 2 L / a

   Pentru asigurarea unei funcționări permanente a pompei cu șoc, trebuie să se realizeze o ”comunicare” între cele două supape, astfel încât când se închide supapa 1 se deschide supapa 2 (realizarea mișcării ciclice).

Principii  teoretice de creștere a randamentului pompei cu șoc 

 1.      Respectarea ecuaţiilor:

-           de continuitate: Qa = Qp + Qe

-           de energie: Qa x Hc x r = Qp x Hp     iar:  Hp = (3…8) Hc sau mai mult 

            unde: Qa – debitul de alimentare (l/min); Qe -  debitul de evacuare (l/min); Qp -  debitul pompat (l/min); Hc -  înălţimea căderii (m); r  -  randamentul pompei; Hp -  înălţimea de pompare (m)

 2.      Respectarea ecuațiilor de dimensionare în condițiile construirii unui dispozitiv mecanic cu același diametru și grosime, același material (deci celeritate constantă):

 p/ɣ – p₀/ɣ = H – H₀ = F (S – at) + f (S + at)

a/g (v₀ – v) = m (Q₀ – Q) = F (S – at) – f (S + at)

 unde: p – presiunea apei; p₀ – presiunea inițială (înainte de închiderea/deschiderea supapei 1); H – înălțimea de presiune; H₀ – înățțimea de presiune inițială; v – viteza apei; v₀ – viteza inițială a apei; Q – debitul; Q₀ – debitul inițial; F – unda directă a înălțimii de presiune (se propagă în sensul pozitiv al spațiului F); f – unda inversă (reflectată) a înălțimii de presiune ( se propagă în sens negativ al spațiului S); S - spațiul la secțiunea construită; t – timpul; m – coeficient unghiular; m = a/gω unde ω – secțiunea conductei; ɣ – greutatea specifică a apei; g – accelerația gravitației    

•  Utilizarea caracteristicilor de undă pentru determinarea înălțimii maxime de presiune, fără luarea în considerare a pierderilor hidraulice (Bergeron, 1935, 1958)  

• Celeritatea undelor – viteza undelor asociate în raport cu apa în repaus (egală cu viteza sunetului) este o funcție dependentă de caracteristicile lichidului și ale conductei.

Pentru conductele (dispozitivele) confecționate din materiale omogene se folosește relația lui Mostkov și Streeter (1952, 1967):

a = 1425 / radical din (1 + d_i · ε · k / e · E)   (m/s) , unde:

d_i = diametrul interior (mm); ε = modulul de elasticitate al apei = 2,1 · 9,8 · 10³ daN/cm² ; k = coeficient privind grosimea conductei și condițiile de reazăm = 0,8 – 1; e = grosimea peretelui (mm); E = modulul de elasticitate al conductei (E = 2,1 · 9,8 · 10² daN/cm² pentru oțel; E = 2 · 9,8 · 10⁴ daN/cm² pentru beton)

•  Identificarea funcțiilor F și f presupune calcului înălțimilor de presiune H = H(S,t) și a debitelor Q = Q(S,t).   H și Q se determină prin diferite metode cunoscute.
•  Drumul dus-întors al undei de suprapresiune, care să închidă supapa 1 și să deschidă supapa 2 se determină cu relația:          t = 2L / a   
• Valoarea undei de presiune la închiderea sau deschiderea totală a supapei 1 este: 

           ΔH = ± a·ΔV /g     unde: a – celeritatea undelor (m/s);  Δv – variația de viteză (m/s); g – accelerația gravitației (m/s²)

• Relația care leagă cele două unde asociate este dată de formulele lui Jukowski:

P = ± ρ · a · q / ω și H = ± a / g · ω  

               unde: ρ – masa specifică a apei; c- celeritatea; q – debitul; g – accelerația gravitației; ω – secțiunea  dispozitivului; ± = unda directă (+) și unda inversă (-)

• În cazul instalației cu gravitație, creșterea înălțimii de presiune peste înălțimea statică, la închiderea totală a robinetului (supapei), cu un timp de închidere mai mare decât timpul de reflexie (t_i > 2 l/a),  se determină cu relația lui Jonson:

ΔH = A (B + C)  (m)

unde A = l·V₀ / 2 g² H₀ t_i² ; B = l V₀; C = radical din (4g²H₀²t_i² + l²V₀²)

l = lungimea conductei (m); V₀ = viteza inițială a apei (m/s); g = accelerația gravitației (m/s²); H₀ = înălțimea de presiune inițială (m); t_i = timpul de închidere a robinetului (s)

Dreptul de a decide să supraviețuiești singur din munca agricolă este sinonim cu izolarea de societate și cu interiorizarea profundă. Există mii de cazuri când, după 3-5 ani de activitate agricolă, rezultatele finale au fost abandonul, boala sau decesul. Frica  zilei de mâine, generată de posibilele evenimente climatice, boli și dăunători, lipsa resurselor financiare și de muncă, evoluția negativă a stării de sănătate, lipsa unei piețe de desfacere fără impozite și taxe aberante, etc., ar trebui să constituie subiecte generoase pentru seminarii, conferințe, sesiuni științifice, mese rotunde și interviuri în mass media. Propunerile de revigorare a agriculturii și de îmbunătățire a politicilor  agricole trebuie să aibă la bază ameliorarea sindromului „fricii pentru ziua de mâine”. Agricultura ecologică nu se face din sărăcie, doar cu sapa. Nici prezența ghidurilor de utilizare durabilă a solurilor sau a reglementărilor  privind tehnicile agricole nu sunt suficiente pentru lucrătorul agricol. El are nevoie de  ajutoare financiare,  de integrarea într-un sistem de servicii și asistență tehnică precum și de o perspectivă transparentă care să-i ofere un minim de siguranță. În situații de criză sau de tranziție, toate acestea sunt de obicei uitate.

   Regiunea de Nord-Est dar și celelalte județe ce intră în componența Podișului Moldovei, încearcă de mai bine de un mileniu să iasă din sistemul economico-social de tip agrar și rural. Poate că ar fi reușit dacă epocile de dezvoltare, care s-au derulat,  nu erau influențate de factorii geopolitici, militari și de cei interni. Doar întâmplător și fără a cunoaște realitatea, presa străină critică mentalitatea românească și ne îndeamnă să urmăm una din cele două căi: a) menținerea aceleași direcții ca până în prezent, cosmetizată puțin de intervențiile Uniunii Europene, al cărui rezultat va fi cel de cantonare în postura unei periferii rurale și pitorești, cu o identitate confuză și o contribuție modestă în context european; b) anticiparea și înscrierea din mers, în ritm accelerat, pe traiectoria plutonului central al Uniunii Europene (Rudolf Hermann, 2010, publicația elvețiană “Neue Zuricher Zeitung”). Potrivit articolului “România, bataia de cap a Europei “ se precizează faptul că: “Istoria României relevă impulsuri furtunoase spre dezvoltare dar care sunt surclasate ca durată  de epocile de letargie și stagnare”.  O asemenea abordare, impune realizarea unei  noi “radiografii” a etapelor de dezvoltare a economiei românești, având ca punct terminus situația actuală: 1)  deprofesionalizarea masivă a specialiștilor prin distrugerea industriei autohtone și nu prin modernizarea ei; 2)  desființarea bazei tehnologice și cea de cunoaștere, constituită în timp și cu mari eforturi financiare;  3)  dispariția agriculturii moderne, de tip industrial, și apariția exploatațiilor agricole de subzistență;  4) scăderea drastică a calității și volumului serviciilor publice, de sănătate, educație și cultură, sub nivelul anului 1970.  

Frica zilei de mâine ca sindrom al crizei trebuie înlăturată. Chiar și în condițiile prezenței evenimentelor extreme, generate de schimbările climatice. Înțelegerea și adaptarea la realitățile actuale reprezintă primul pas. Să-l facem !

Subapreciată pe piaţa liberă si in absenta unui mediu economic atractiv, cercetarea ştiinţifică agricolă a trecut şi trece prin momente de restructurare şi redefinire a rolului ei în societate. Din 2250 de cercetători, câţi erau în 1990, au mai ramas circa 650 (anul 2009), tendinţa de diminuare continuând.

În mediul rural, administraţiile locale, fermierii şi lucrătorii agricoli individuali nu pot fi obligaţi să găsească solutii de retehnologizare si dezvoltare durabila, pe baze ştiinţifice, un fără de transfer important de cunoştinţe, resurse financiare sau fără cadre de specialitate. Nici noile Camere Agricole nu dispun de colective de specialişti care să acopere intreaga problematică.

În aceste condiţii, cercetatorii ştiinţifici, cei care au mai ramas din pasiune pentru domeniul în care s-au calificat, se întreabă:

- De ce administraţiile locale şi sectorul privat nu solicită parteneriate cu ei, în condiţiile în care dispun atât de cunoştinţe şi experienţă managerială cât şi de timp?  

- De ce cercetarea stiinţifică este agreată într-un procent de 16-17% din populaţie, în condiţiile în care efectele schimbărilor climatice asupra întregii societăţi sunt tot mai nefavorabile? 

- Cine garantează că importurile de materii prime, tehnologii şi metode se potrivesc la noi?

- Cercetarea ştiinţifică agricolă se reduce doar la producerea de sămânţă, materialul săditor şi animale de prăsilă?

Activarea relaţiilor dintre cercetarea ştiinţifică şi sectorul productiv presupune, de ambele părţi, responsabilitate, corectitudine şi eforturi susţinute de aplicare a cunoştinţelor acumulate în zeci de ani. În această calitate, cercetătorul trebuie să dispună şi de cunoştinţe manageriale, de proiectare şi de analiză tehnico-economică. Transferul rezultatelor de cercetare ştiinţifică implică acordarea de asistenţă tehnică, de la identificarea problemei şi a soluţiei până la implementarea ei. Camerele Agricole trebuie sa colaboreze cu cercetătorii din domeniu. În caz contrar, rezultatele obţinute cu mari eforturi financiare şi umane vor rămâne uitate în arhivă, pentru impresionarea generaţiilor viitoare. Oare, directorii centrelor de cercetare agricolă ştiu ce responsabilităţi au ?

Întocmirea documentaţiei si in final a hartii de risc la alunecare a versantilor, intr-o unitate administrativ-teritorială (Comuna, Judeţ), presupune o mare responsabilitate: a) reda particularitătile geomorfodinamice actuale si cele potentiale; a) reprezinta o baza de analiza a evolutiei ulterioare a reliefului; c) orientează strategiile de dezvoltare locală, comunitară si individuala; d) contribuie la imbunatatirea planurilor locale de aparare impotriva dezastrelor naturale.

Activităţile principale ale actiunii sunt subordonate investigaţiilor de teren şi analizelor de laborator, mari consumatoare de timp si de bani. Ele se grefează pe studiile şi cercetările anterioare precum si pe experienta specialiştilor (minim 10 ani, în domeniul alunecărilor de teren).  În caz contrar, hartile colorate pot fi expuse cu ocazia vernisajelor de iarna.

Supraestimarea sau subestimarea riscului la alunecare a versanţilor sunt notiuni dependente de pericol. Acesta se afla, sau ar trebui sa se afle, între diagnoza si prognoza. Diagnoza presupune munca de teren si de laborator, prognoza – activitate de birou şi cunoştinţe solide. Este bine sa ţinem cont de aceste convingeri.

Domeniul alunecărilor de teren este rezervat nu numai geologilor. Rezultate mai convingătoare au fost obtinute de geomorfologi si de  hidroamelioratori care au perceput alunecările de teren ca procese si nu ca fenomene. Mai mult, ei au lucrat direct cu alunecările de teren şi le-au înţeles. Geologii sunt specialisti în domeniul riscurilor punctuale, geomorfologii şi hidroamelioratorii în domeniul riscurilor areale. Combinaţia nu este exclusă. În Italia, agronomii sunt cei responsabili de alunecările de teren pe terenurile agricole. Prin urmare, cei care întocmesc documentatiile si hartile de risc trebuie sa aiba  în vedere ca dupa 10 ani vor reveni în zona.  E posibil si mai devreme.